Dacă participi la cursuri online de limba franceză de ceva timp și iubești această limbă, poți să iei în considerare pregătirea pentru obținerea unui certificat recunoscut internațional. Acesta îți poate deschide multe drumuri, atât în ceea ce privește cariera (un nou job, o avansare sau o relocare), dar și mutarea într-o altă țară vorbitoare de limba franceză sau chiar studiul la o universitate de prestigiu. Însă există o gamă variată de examene la care poți să te înscrii și poate te întrebi dacă faci alegerea corectă. Noi ți le vom prezenta pe toate tocmai pentru a ști care ți se potrivește. Astăzi vei afla ce este TCF, cui se adresează și care sunt modurile în care te poți pregăti pentru acest examen!
Articole similare: DELF – Certificat de limba franceză recunoscut internațional
Ce reprezintă TCF?
TCF (Test de connaissance du français) este un examen la care mulți dintre studenții cursurilor online de franceză aleg să participe. Este un test care se adresează în special persoanelor care provin dintr-o țară unde limba franceză nu este limbă oficială (cum este România), dar care doresc să își valideze cunoștințele lingvistice.
În urma susținerii acestui examen, vei primi un atestat care te situează pe unul dintre cele 6 niveluri de limbă recunoscute de Cadrul european comun de referință pentru limbi străine. Astfel, vei promova examenul, obținând un nivel de la A1 la C2.
Cui se adresează?
TCF se adresează în special persoanelor care doresc să obțină cetățenia franceză sau a permisului de ședere. În plus, TCF este un certificat care se obține rapid comparativ cu celelalte, așa că dacă ai nevoie urgent de un certificat de recunoaștere internațională a limbii franceze, TCF este alegerea potrivită.
De ce să alegi un examen de tip TCF?
Există câteva motive pe care trebuie să le iei în considerare atunci când vine vorba de susținerea acestui examen. Astfel, TCF este pentru tine dacă:
Ai nevoie cât mai repede de un certificat recunoscut internațional care să te situeze pe nivelul corect de competențe lingvistice. Este valabil 2 ani, așa că poți să vezi cu ochii tăi cum progresezi și treci de la un nivel la altul. Trebuie să obții cetățenie franceză, dar poți emigra și în Canada sau Quebec. Vrei să studiezi într-un liceu sau o facultate din Franța
Tipuri de TCF
Există mai multe tipuri de examene TCF. Astfel, în funcție de obiectivul tău, poți alege dintre:
TCF – examenul de bază, cel folosit pentru a-ți valida nivelul de limbă franceză și pentru a studia în sistemul de învățământ francez.
TCF Canada – examen adresat celor care vor să emigreze în Canada.
TCF Quebec – dacă emigrezi în Quebec, acesta este examenul pe care trebuie să îl dai.
TCF integrare, rezidență și naționalitate – examen adresat celor care vor să dobândească cetățenia franceză sau un permis de ședere
În ce constă examenul TCF?
TCF este un examen care constă în 3 probe – trebuie să înțelegi un text deja redactat, să creezi un text scris și să înțelegi mesajul oral. Vei avea 80 de întrebări cu mai multe variante de răspuns. Iar dacă te întrebi în ce constau cele două probe facultative, acestea vizează exprimarea orală și scrisă.
Cât costă examenul TCF?
Examenul TCF costă 650 lei și include probele obligatorii. Prețul poate varia în funcție de probele facultative pe care alegi să le susții.
Cum te pregătești pentru TCF?
Foarte simplu – studiind! Iar cel mai bun mod de a face acest lucru este să participi la un curs online de franceză. Aici, noi ne asigurăm că toți cursanții cunosc noțiunile de bază, elementare pentru ca apoi să trecem la cunoștințele lingvistice pentru avansați.
Totodată, vei găsi în mediul online numeroase resurse care te pot ajuta să te pregătești pentru acest examen. Tot ce trebuie să faci este să le alegi pe cele potrivite și să te ții de treabă. Îți promitem că tot timpul și resursele dedicate acest studiu merită în final, atunci când vei ține certificatul TCF în mână!
Cere informații despre cursurile de limba franceză AICI
În plus, te așteptăm să te alături comunității noastre de pe FACEBOOK și INSTAGRAM:
Leave a Reply