Sporturile se numără printre lucrurile cele mai apreciate, așa că astăzi te voi învăța despre cele mai populare cuvinte din sfera activităților de acest gen.
Partea întunecată a limbii franceze – expresii vulgare
Fie că recunoaștem, fie că nu, orice limbă, oricât ar fi ea de melodioasă și ar încânta urechile, conține și unele expresii care ne fac să roșim doar citindu-le! Lăsând rușinea la o parte, trebuie să le știm și pe acestea și nu doar pentru a le folosi, ci mai ales pentru a le înțelege. Nu vrei ca un parizian să folosească o asemenea expresie și tu să nu știi cum să reacționezi!
Mini – ghid de conversație român-francez: membrii familiei
Pentru cei care participă la cursurile online de franceză, dar nu numai, astăzi povestim despre cuvintele potrivite pentru a-i descrie pe membrii familiei tale!
Sfaturi pentru vacanța ta în Franța – Cum să ai un stil de viața sănătos în timp de călătorești
Vacanța ta pe meleagurile Franței nu îți va afecta stilul de viață sănătos pentru că în această țară este ușor să faci mișcare și să mănânci echilibrat. Vrei să afli cum? Citește sfaturile de mai jos!
Tot ce trebuie să știi despre regiunile Franței – Partea a II-a
Continuăm seria de articole despre regiunile Franței, regiuni pe care fiecare iubitor al acestui popor ar trebui să le știe. Astăzi vei afla câte ceva despre celelalte zone importante ale Franței și vei putea să o alegi pe cea potrivită vacanței tale. Dintre toate, care îți face cu ochiul?
Top 5 cele mai frumoase plaje din Franța
Sezonul cald încă este aici, chiar dacă suntem în luna septembrie, iar tu poți alege o destinație de vacanță cât mai aproape de apă. Iar când vine vorba de plaje, cele mai căutate par a fi cele din Grecia, Spania și, ai ghicit, Franța! Cum să nu alegi o astfel de destinație când această țară este înconjurată din 3 părți de apă? Poți decide de unde vrei să vezi răsăritul: de la malul Mării Mediteraneene, al Oceanului Atlantic sau al Mării Nordului? Pentru a-ți face decizia mai ușoară, am creat un top al celor mai frumoase plaje pe care doar în Franța le poți găsi. Tu pe care o alegi?
Mini-ghid de conversație român-francez: culorile
Franța este una dintre acele țări care par să ne încânte toate simțurile. Urechile vor fi încântate de acordurile muzicale auzite în cafenelele chic, vei inspira adânc mirosul de croissant proaspăt scos din cuptor, papilele gustative vor fi delectate de toate acele delicioase vinuri, iar ochii îți vor fi încântați de peisaje sublime. Însă cum descrii cu exactitate toate aceste imagini, mai ales celor dragi care nu te însoțesc în călătorie? Folosind descrieri cât mai amănunțite, unde culorile completează frumos tot ceea ce spui. Și tocmai despre asta îți voi vorbi eu astăzi, despre una dintre cele mai importante lecții predate la cursurile de limba franceză: culorile!
Mini-ghid de conversație român-francez: zilele săptămânii și lunile anului
La începutul călătoriei tale franceze, fiecare cuvânt este o parte esențială și are un rol important. Unul câte unul, acestea, împreună cu diferite expresii, formează acel vocabular de bază al limbii franceze care te va defini pe tine ca iubitor al acestei limbi și culturi.
Tocmai de aceea, astăzi continuăm seria de articole ce alcătuiesc colecție mini – ghidului de conversație român-francez. Iar subiectul abordat – zilele săptămânii și lunile anului – este unul de care nici măcar participanții cursurilor online de limbă franceză nu scapă. Ești pregătit să le înveți și tu?
Prima dată în Franța? Iată ce să iei în bagaj!
Dacă vei călători prima dată în Franța, multe sunt lucrurile pe care trebuie să le iei în considerare. De la sfaturile primite la cursurile online de limba franceză, cuvintele și expresiile uzuale de care ai nevoie până la obiective turistice de neratat, vor fi destule lucruri să fie trecute în listă. Însă eu cred că o excursie reușită începe cu un bagaj potrivit, așa că despre asta vorbim astăzi: ce luăm și ce nu luăm în bagaj atunci când mergem în Franța?
Mini-ghid de conversație: Alfabetul limbii franceze
Orice mare călătorie începe cu un prim pas, iar studierea limbii franceze, un voiaj cultural, nu face excepție de la acest lucru. Și, în acest caz, primul pas în reprezintă alfabetul. Așa că putem spune că ne întoarcem în timp, ne amintim de primele lecții de la școală, atunci când eram familiari cu primele litere. Astfel vom face și acum, așa că pregătește-te!