Visezi cu ochii deschiși la momentul în care vei vizita Franța și pe ai săi locuitori? Toți facem asta! Însă, înainte de a porni în căutarea itinerariului perfect, există câteva lucruri pe care ar trebui să le știi! Nu vrei ca prietenoșii francezi să se uite într-un mod ciudat sau chiar amuzat la tine, nu-i așa? Atunci în Franța fă tot ce obișnuiesc francezii să facă! Iată care sunt aceste reguli de bun simț!
Nu îi săruta pe obraji pe localnici
Filmele în care ai văzut acest gest poate ți-a dat o impresie greșită despre acest gest! Află că acest gest este adresat doar celor apropiați, așa că te poți rezuma doar la o strângere formală de mână! Faire la bise, acest sărut prietenesc des observat printre francezi presupune mai mult să îți apropii obrazul de al celeilalte persoane.
Nu îți pocni degetele
Unul dintre cele mai nepoliticoase gesturi pe care le poți face în Franța este cel de a-ți pocni degetele. Poate vrei doar să le dezmorțești sau chiar te pregătești de o adevărată luptă pe străzile pariziene însă, oricare ar fi motivul, te sfătuiesc să păstrezi acest obicei pentru tine. Nu vrei să îi superi pe francezi!
Nu mesteca guma
Chiar dacă ai servit o mâncare foarte aromată sau poate ai uitat de periuța de dinți, guma de mestecat nu este o soluție la care să apelezi cât timp te afli pe teritoriu francez! Este un mare NU în orice situație, mai ales dacă faci acest lucru într-un mod sonor și…vizual! Mai bine uită de aromata gumă de mestecat!
Asigură-te că ai bilet de călătorie!
Dacă alegi să folosești mijloacele de transport în comun (și te sfătuiesc să încerci măcar o dată!), nu uita să cumperi bilet! Nu poți da vina pe faptul că nu știai de unde să le cumperi, de care bilet etc. pentru că vei găsi peste tot indicatoare, iar francezii sunt mereu gata să te ajute! Așadar, cumpără biletul potrivit, compostează-l și păstrează-l până la sfârșitul călătoriei! În niciun caz nu vrei să primești o amendă frumușică din cauza acestui lucru!
Fii formal în vorbire – vous, nu tu
O regulă generală spune că ar trebui să vorbim ceva mai formal cu persoanele necunoscute. Tocmai de aceea îți recomandă să te adresezi cu vous și nu cu tu, cel puțin până apuci să te impresionezi cu vorbăreții francezi. Sigur vor aprecia faptul că știi să folosești atât regulile lingvistice, cât și cele de bune maniere!
Niciodată (sub nicio formă!) să nu bei cafea pe stradă, în timp ce mergi
Știm că peste tot în lume obișnuiești să vezi oameni care iau cafeaua to-go și pleacă fiecare încotro are treabă. În Franța, însă, a bea cafea este un obicei aparte. În niciun caz nu trebuie să o ceri la pachet și (mai rău!) să o bei în timp ce mergi pe stradă. Dacă ai intrat în cafenea, comandă-ți cafeaua preferată și savureaz-o la o masă sau chiar stând la bar.
Nu ieși la cumpărături între orele 12 și 14
Aceste ore sunt cruciale pentru francezii iubitori de relaxare! De aceea, cele mai multe magazine vor fi închise în acest interval orar. Dacă iei prânzul cu prietenii tăi francezi, ai grijă să nu aduci în discuție subiecte legate de muncă. Pauza de prânz este cu adevărat o pauză, iar ei consideră că adevărata viață se întâmplă în afara orelor de muncă!
În niciun caz nu tăia bagheta cu un cuțit!
Chiar dacă vrei să tai felii bagheta proaspăt scoasă din cuptor, te sfătuiesc să nu faci asta! Folosește șervetul sau chiar ambalajul de la baghetă pentru a rupe câte o bucată din această pe măsură ce dorești să o mănânci.
Vorbește în limba franceză
În primul rând pentru că în Franța nu toată lumea se descurcă cunoscând doar limba engleză. De cele mai multe ori, indicațiile sunt în limba franceză. Așa că nu strică să știi câteva cuvinte în limba franceză pentru a te descurca în această țară mirifică, dar și pentru a purta frumoase conversații cu localnicii. Francezii iubesc să comunice cu turiștii în limba lor!
Te aștept la cursurile online de limbă franceză pentru a te ajuta să te pregătești pentru călătoria în Franța! Poți participa individual sau poți să iei parte la cursurile de grup unde întâlnești și alți pasionați de franceză. Suntem la un click distanță!
Leave a Reply