Top cele mai frumoase castele din Franța

Când spui Franța, la ce te gândești? În fața ochilor poți vedea Parisul cu al său Turn Eiffel, Mona Lisa și castele care datează de ani de zile. Și câți dintre noi nu am visat să călcăm pe treptele pline de istorie ale castelelor, încercând să ne imaginăm poveștile celor care au locuit în ele? Dacă vrei să pătrunzi într-o astfel de lume de basm, Franța este locul ideal. Hexagonul se laudă cu numeroase castele, 45,000 mai exact, atât de multe încât nu știi pe care să le vizitezi mai întâi. Din fericire pentru voi, cititori și participanți la cursurile online de limbă franceză, am alcătuit un top al celor mai frumoase castele ale Franței!

Palatul Versailles

Dacă ajungi în Paris, nu ai cum să nu vizitezi Palatul Versailles! Vei fi cu adevărat uimit când vei vedea cât de luxos este în realitate. Îți poți doar închipui ce stil de viață aveau proprietarii acestui adevărat monument istoric! Dacă ar fi să povestim despre măreția sa în cifre, am putea spune că acest palat se laudă cu 2100 de ferestre atent lucrate, 1250 de șeminee (se pare că sunt iubitori de atmosferă caldă și plăcută) și aproximativ 67 de scări interioare. Castelul, după cum îl vei auzi numit de francezi, obișnuia să fie locuință oficială a membrilor familiei regale până în anii 1780, însă acum este deschis publicului din întreaga lume!

De ce să îl vizitezi? Ei bine, exteriorul său te va uimi prin grădinile frumos lucrate și peisajele superbe care îl înconjoară. În interiorul său vei descoperi camere pline de obiecte prețioase, apartamentele membrilor familiei regale, dar și galerii de artă care te vor lăsa cu gura deschisă.

Castelul Falaise

Castelul Falaise este locul în care a crescut William Cuceritorul. Dacă alegi să îl vizitezi, vei descoperi un loc plin de istorie, vei păși pe urmele acestui personaj de poveste, putând vedea treptele castelului pe care el alerga, dealurile pe care obișnuia să le colinde și alte locuri care i-au bucurat copilăria. Castelul se află deasupra orașului, privind impunător la tot ceea ce îl înconjura. Ceea ce se poate vizita astăzi este doar o mică parte din castelul fascinant care a fost cândva. Obișnuia să fie un adevărat oraș, construit din multe clădiri anexate castelului, însă vremurile de război și-au pus amprenta și asupra acestui castel, la fel ca în cazul altora. Merită însă să îl vizitezi!

Castelul d’Amboise

Acest castel a fost și el reședință a familiei regale, construit la ordinul lui Carol al VIII-lea. Datând încă din anii 1400, castelul este principala atracție a micului oraș cu același nume. Amboise este un termen care în traducere înseamnă între două ape și oferă un indiciu asupra locației în care vei găsi acest impresionant castel. Păstrând aerul medieval demult apus, orășelul te invită într-o adevărată călătorie în timp. Aici vei găsi clădiri istorice, spectacole de teatru, dar și cafenele și restaurante unde să te bucuri de mâncarea franțuzească. Să mai spun că Leonardo da Vinci este înmormântat în acest orășel, la capela Saint-Hubert? Acesta obișnuia să fie un apropiat al regelui François I, cel care l-a și adus pe Leonardo pe meleagurile sale. Încă un motiv pentru a vizita această regiune a Franței.

Castelul Chambord

Fiind o adevărată operă de artă, Castelul Chambord te va impresiona în primul rând prin măreția sa. Clădirea enormă te va face să te simți mic, el fiind una dintre cele mai mari construcții de pe Valea Loire. Construcția care pare desprinsă din basme a fost creată de un număr mare de artiști. Castelul avea să fie locul în care familia regală se retrage atunci când participă la activități de vânătoare. Regele Francois obișnuia să se retragă aici aproape 6 săptămâni când avea astfel de activități în regiune. Era o zonă perfectă pentru asta, având aproape 13000 de hectare de pădure. Castelul este impresionant, având o lungime de 128 de metri și exteriorul decorat cu bun gust. O perioadă de timp, acest castel a fost gazda multor opere de artă aflate astăzi în Luvru, inclusiv Mona Lisa.

Castelul Sully-sur-Loire

Părând că se ridică din Loara, cel mai mare râu al Franței, castelul Sully-sur-Loire te lasă fără cuvinte. Datând încă din vremea Renașterii, clădirea își are originile din anul 1100 când este menționat pentru prima dată în documentele istorice. Bineînțeles, ceea ce putem vedea noi astăzi este o clădire care a fost reconstruită de-a lungul anilor. Acum, castelul păstrează aerul medieval, atât în curtea exterioară, cât și în interiorul său.

Castelul Villandry

Ultimul, dar nu cel din urmă castel prezentat este Villandry, cunoscut mai ales pentru frumoasele sale grădini. Aceste adevărate opere de artă au fost construite ca extensii ale dormitoarelor deja existente în castel. Vom găsi, astfel, zone foarte bine delimitate care se disting și prin numele lor: Grădina Iubirii, Grădina de apă, Grădina Mirodeniilor, a Muzicii, dar și cea de Legume. Vei descoperi și un Labirint unde există șanse foarte mari să te rătăcești. Le poți vedea pe toate dacă urci în Castel sau într-un punct înalt. Iar la pas dacă alegi să le vezi, nu îți va ajunge o zi să te bucuri de frumusețea lor! Culorile, formele și miresmele te vor cuceri pe loc și nu vei dori să mai pleci curând de acolo! Este un loc care merită vizitat pentru frumusețea sa și pentru evadarea din cotidianul urban!

După o astfel de prezentare, nu-i așa că vrei să scoți îmbrăcămintea elegantă și să te pregătești de un bal? Sau măcar să vizitezi unul dintre castelele enumerate mai sus? Cu siguranță vei trăi o adevărată poveste, plin de istorie și frumusețe, indiferent de ceea ce alegi. Iar pentru a pune cât mai multe întrebări care să te ajute în excursia ta, îți sugerez să înveți câteva cuvinte și expresii! Cum poți face asta? Participând la cursurile online de limba franceză unde nu numai că vom studia limba, dar vom povesti și despre destinațiile Franței pe care trebuie să le vizitezi. Pe data viitoare!

Leave a Reply

Your email address will not be published.