Participi la cursurile online de limba franceză, 🇫🇷 urmărești blogul (Click aici: Blog) și citești tot ceea ce scriem, însă simți că nu faci destul pentru a-ți îmbunătăți nivelul? Îți place atât de mult limba franceză, 🇫🇷 încât dorești să o integrezi în viața ta de zi cu zi? Noi avem câteva sfaturi utile pentru tine care te vor ajuta să treci la următorul nivel. În cel mai scurt timp, vei vorbi limba franceză ca un expert!
Citește știrile în limba franceză
Te numeri printre acei oameni care își încep ziua citind știrile? Poate ai chiar un abonament la ziarul local sau doar dai scroll știrilor de pe telefon. Indiferent de modul în care faci acest lucru, noi îți sugerăm să ieși puțin din zona de confort și să îți începi ziua citind știrile…în limba franceză! 🇫🇷 S-ar putea ca acest gând să te sperie, însă te sfătuim să o iei cu pași mărunți. Citește întâi titlul articolului, apoi introducerea sau treci direct la ideile principale. Apoi, traducând textul, îți poți da seama dacă ai înțeles știrea sau măcar ideea principală a textului. Este o modalitate simplă de a exersa limba franceză. 🇫🇷 Vei descoperi cuvinte noi, vei vedea modul în care sunt scrise și, dacă ești suficient de curios, le poți căuta și pronunția. Iar dacă eventualele întrebări le păstrezi pentru orele de limba franceză – profesorul tău sigur va fi încântat să îți răspundă la curiozități.
Ascultă muzică în limba franceză în timp ce aștepți în trafic sau la cozi
Pe parcursul zilei există multe momente în care vor fi timpi morți – atunci când aștepți pe cineva, când este aglomerație în trafic. Folosește aceste momente pentru a face ceva productiv. De exemplu, poți suna o persoană dragă, îți poți organiza email-uri sau (după cum probabil vei și ghici), poți să exersezi limba franceză! De această dată, te provocăm să înlocuiești postul de radio preferat cu un playlist care să aibă cele mai bune melodii în limba franceză. Găsești asemenea melodii pe Youtube sau Spotify. Vei începe ziua pe ritmuri franceze și te vei familiariza cu această limbă. Vei reține foarte ușor pronunția celor mai uzuale cuvinte. Încearcă – îți garantez că vei continua să asculți melodii în limba franceză!
În timp ce gătești, numește fiecare aliment și obiect folosit
Dacă te pregătești să gătești, noi îți dăm ingredientul secret care îți va face mâncarea mai interesantă, dacă nu chiar delicioasă: franceza! Pregătește toate ingredientele, iar apoi încearcă să îți amintești denumirea lor în limba franceză. 🇫🇷 Pentru a te ajuta, îți oferim câteva exemple mai jos:
Micul dejun – Petit-déjeuner
Pâine – Pain
Ouă – Des œufs
Lapte – Lait
Cafea – Café
Cereale – Céréales
Sandwich – Sandwich
Suc de portocale – Jus d’orange
Cană – Tasse
Farfurie – Plaque
Cuțit – Couteau
Astfel, ai numit alimentele pe care le-ai folosit pentru a pregăti un mic dejun delicios! În timp ce ai gătit, ai repetat și o serie de cuvinte foarte uzuale. Poți face acest lucru când gătești, când faci curat, când faci cumpărături.
Uită-te la un serial…dar în franceză!
După o zi de lucru, nu vrei decât să te relaxezi puțin, iar un serial poate fi modalitatea perfectă pentru a face acest lucru. Îți trebuie doar popcorn, un film bun și gata! Îți mai lipsește poate doar compania plăcută a unui prieten și ai și ieșit din modul de lucru, relaxându-te. După două episoade, însă, începi să te simți vinovat – ai fi putut repeta cuvintele învățate la cursurile online de franceză, nu-i așa? Ei bine, dacă vrei să repeți limba franceză, 🇫🇷 dar și să te relaxezi, soluția este un serial în limba franceză.
Găsești aici: Seriale și filme care te ajută să înveți limba franceză – câteva recomandări de filme și seriale care te vor ajuta să exersezi această limbă.
Vorbește în limba franceză cu prietenii tăi
Iar dacă prietenii tăi nu vorbesc limba franceză, fă-ți alții! Glumim, doar convinge-i să ți se alăture la cursurile online de limba franceză. A studia împreună o limbă străină este o modalitate interesantă de a petrece timp împreună. Faceți temele, vă corectați reciproc și purtați conversații în franceză. Totul e mai ușor în doi! Ți-am vorbit aici: De ce iubim limba franceză – despre motivele pentru care iubim franceza. Poți folosi articolul ca inspirație și să îi motivezi și pe ceilalți să ți se alăture în călătoria ta.
Ți-am prezentat câteva metode simple, dar eficiente, de a integra franceza în viața ta și de a o exersa și în afara orelor de curs. Desigur, sfatul nostru este să fii cât de poate de serios la curs, să fii atent și să pui întrebări. Vei pleca cu lecția deja învățată! 😅
Oferindu-ți acest secrete pentru a învăța limba franceză, 🇫🇷 îți urăm mult spor și, dacă încă nu te-ai înscris la cursurile noastre online, te așteptăm! Vei putea alege din mai multe tipuri de cursuri, în funcție de nevoile tale.
Cere informații despre cursurile de limba franceză AICI
În plus, te așteptăm să te alături comunității noastre de pe FACEBOOK și INSTAGRAM:
Leave a Reply