Paștele în Franța – tradiții, delicii și…vocabular

Câte bordeie, atâtea obiceie…iar sărbătoarea de Paște nu face excepție de la acest lucru! Este unul dintre cele mai iubite momente ale anului, perioadă în care ne întoarcem la credință, la familie, la tradiție. Datinile noastre sunt cu adevărat speciale și cu toții așteptăm delicioasa pască cu brânză făcută după rețeta transmisă din generație în generație.

Însă te-ai întrebat cum sărbătoresc francezii această sărbătoare? 🇫🇷 Pâques este și pentru ei o sărbătoare importantă, însă obiceiurile pot să difere pe alocuri. Poporul francez este, în mare parte, de religie romano-catolică. Hai să descoperim împreună tradiționala sărbătoare a Paștelui, însă privită prin ochii francezilor!

Clopotele zburătoare

Les Cloches Volants este o tradiție specifică prietenilor noștri francezi. Din sec. al XII-lea, an de an, începând Joia Mare, clopotele din bisericile franceze încetează să mai bată. Se spune chiar că acestea și-ar lua zborul spre Vatican și s-ar întoarce în Duminica mare. Odată cu acestea, bunătăți vor cădea din cer (ouă și ciocolată). Francezii ies pe străzi, sărbătorind Învierea lui Hristos în mod similar nouă. Joyeuses Paques vor spune ei tuturor celor pe care îi întâlnesc în cale, iar cei cunoscuți se bucură și de îmbrățișări și sărutări.

La vânătoare…de dulciuri!

Dimineața de Paști este preferata celor mici, dar nu numai! Aceștia se trezesc și, entuziasmați, caută prin grădină și prin casă diferite lucruri. Acestea pot fi ouăle de Paști, dar și diverse dulciuri (iepurași, găini, ouă). La această vânătoare participă întreaga familie. Dacă ai ocazia să te afli în Franța în această perioadă a anului, vei vedea cum toată lumea cumpără dulciuri pentru această mare vânătoare și povestesc cu mult entuziasm despre acest obicei.

Bunătăți de Paști

Ce vei întâlni pe masa de Paști dacă ajungi în Franța în această perioadă? Mielul este de nelipsit și pe aceste meleaguri, preparat fie la cuptor, fie la grătar. Alături de acest tip de carne vor sta și omletele. Poate acest lucru te va mira, însă acest fel de mâncare preparat zi de zi se regăsește pe mesele francezilor și în aceste zile de sărbătoare. Nu lipsesc brânzeturile fine pentru care francezii sunt cunoscuți în lumea-ntreagă. Iar când vine vorba de dulciuri, predomină produsele de patiserie și, desigur, multă ciocolată.

Vocabular de sărbătoare

Nu poți sărbători Paștele în Franța fără să știi câteva cuvinte legate de această sărbătoare! Le găsești mai jos pe cele mai cunoscute.

Paște – Pâques

Cruce – Croix

Biserică – L’église

Hristos a Înviat! – Le Christ est ressuscité!

Pui – Poulet

Iepuraș – Lapin

Ouă – Oeufs

Ciocolată – Chocolat

Iepure de ciocolată – Lapin Chocolat

Rugăciune – La prière

Paște fericit! – Joyeuses Pâques!

Decorațiuni – Décorations

Coș de Paște – Panier de Pâques

Vacanță – Vacances

Celebrare – Célébrer

Paștele este o sărbătoare foarte îndrăgită de francezi. Cu toții participă și țin la obiceiurile lor. Desigur, avem și noi frumoasele noastre datini, însă trebuie să recunoști că este interesant să afli cum sărbătoresc și alte popoare acest zile speciale.

Dacă vrei să afli mai multe despre obiceiurile francezilor, despre zilele de sărbătoare, dar și să participi la lecții de vocabular, gramatică sau limbă, cursurile online de limba franceză sunt varianta ideală. 🇫🇷 Îți garantăm că te vei îndrăgosti nu doar de frumoasa limbă franceză, ci și de poporul său. Te așteptăm!

Cere informații despre cursurile de limba franceză AICI

În plus, te așteptăm să te alături comunității noastre de pe FACEBOOK și INSTAGRAM:

Leave a Reply

Your email address will not be published.