De cât timp îți dorești să înveți o limbă străină? 🇫🇷 Te încurajăm să studiezi franceza, o limbă vorbită în toată lumea și studiată în fiecare țară. Motivele pentru a o alege sunt numeroase, însă și scuzele pentru a amâna studiul sau participarea la cursuri online pot fi la fel de multe. Dacă te hotărăști să pornești pe acest drum, negreșit vor apărea anumite obstacole.
Am întrebat 100 de cursanți (sau pe aproape) despre problemele ce apar pe măsura ce studiem limba franceză. 🇫🇷 Concluzia? Situațiile dificile par să se tot repete, așa că le vom enumera mai jos pe cele mai comune și îți vom oferi și soluții clare și concise. Ești pregătit?
Problema nr. 1: Știu să scriu în franceză, dar nu înțeleg nimic atunci când cineva vorbește în această limbă!
Este una dintre cele mai frecvente probleme ale începătorilor (și nu numai!). Sunt cursanți care cunosc limba franceză pentru că au studiat-o în timpul școlii, însă nu au învățat decât partea de vocabular și de gramatică și mai puțin partea ce ține de comunicarea orală. Și nimic nu e mai frustrant decât să știi toate acele reguli, însă să nu ai curajul să participi la o conversație. Ca să nu mai zic de situația în care nici măcar nu înțelegi despre ce e vorba!
Soluție: Fie că participi la cursurile noastre online de limbă franceză, 🇫🇷 fie că studiezi de unul singur, trebuie să știi că un proces corect de învățare al unei limbi străine trebuie să acopere mai multe arii. Nu trebuie neglijate niciunul dintre aceste aspecte: gramatică, vocabular, comunicare.
Pe blogul nostru vei găsi multe articole ce se ocupă de toate aceste capitole, toate la fel de importante. Dacă problema ta principală este, însă, cea legată de comunicarea orală și de modul în care limba franceză sună, găsești aici: Învață limba franceză cu mass-media! – o listă cu cele mai cunoscute posturi de radio și TV. Înconjoară-te de franceză, 🇫🇷 obișnuiește-te cu pronunția! Ascultă recomandările noastre în timpul tău liber.
Problema nr. 2: Sunt prea multe timpuri verbale. Nu le pot învăța pe toate!
Știm. Gramatica poate să ne dea adevărate bătăi de cap! Probabil este și unul dintre motivele pentru care încă nu vorbești fluent limba franceză 🇫🇷 (sau oricare altă limbă străină). După cum spuneam mai sus însă, gramatica face parte din…farmecul acestei limbi și a oricărei limbi! A vorbi corect este cool și tocmai de aceea este atât de important să stăpânești conjugările.
Soluție: Partea rea este că trebuie să înveți conjugările. Nu există cale simplă pentru a face acest lucru. Chiar trebuie să le citești și să repeți de nenumărate ori. Plictisitor, știu! Partea bună este că te poți focusa pe câteva timpuri verbale, de preferat cele folosite mai des. De exemplu, vorbeam aici: Lecția de gramatică – verbul AVOIR despre verbul avoir și am ales să povestim despre cele mai importante timpuri verbale: prezent, imperfect, trecut simplu și viitor simplu. Încearcă și tu această metodă!
Problema nr. 3: Nu pot să pronunț cuvintele ca un adevărat francez!
Parte din farmecul limbii franceze este pronunția specifică, accentele, sunetele…toate melodioase! Și, dacă alegi să studiezi de unul singur franceza, poate deveni dificil de abordat acest aspect al limbii. Însă, învățând regulile într-un mod corect și, mai important, aplicându-le, vei ajunge să vorbești franceza ca în…Franța!🇫🇷
Soluție: Nu este nimic rușinos în a fi începători. Cu toții am fost. Important este să înveți corect regulile. Găsești aici: (Cum citim în limba franceză? Cele mai importante reguli de pronunție) cele mai importante reguli de pronunție care te vor ajuta să citești și să vorbești frumos limba franceză! 🇫🇷 Iar dacă acestea nu îți sunt de ajung, te așteptăm și la cursurile online de limba franceză unde vom crea lecții personalizate, vom corecta greșelile și trata nesiguranțele, punând în evidență punctele forte și cunoștințele deja dobândite de tine.
Problema nr. 4: Accentele, bată-le vina!
Cu siguranță ai citit (sau cel puțin ai încercat) cuvinte în limba franceză. Și nu ai putut să nu observi caracterele speciale, dar și accentele care fac pronunția și mai dificilă! Însă și în limba română avem diferite accente, chiar dacă nu sunt notate, așa că nu trebuie să te sperie!
Soluție: Accentele îți oferă și câteva indicii despre pronunția cuvintelor. Ce ai zice să pornești de la această afirmație? Vei vedea că nu vor mai fi atât de greu de învățat și folosit! Le găsești în acest articol: Mini-ghid de conversație: Alfabetul limbii franceze alături de alte reguli importante, precum și pronunția întregului alfabet francez.
Așadar…este franceza atât de greu de învățat?
Dacă ar fi adevărat acest lucru, franceza nu ar mai fi o limbă vorbită în lumea-ntreagă, nu-i așa? Desigur, acestea sunt doar niște probe de foc care vor face diferența între cei cu adevărat motivați să învețe franceza și cei care renunță la prima piedică.
Totuși, îți recomand să apelezi la cunoscători, mai ales la început. Cursurile online de limba franceză 🇫🇷 pot fi doza de motivație de care ai nevoie! În plus, într-o comunitate de iubitori ai Franței vei găsi sprijinul de care ai nevoie și orice problemă ai avea, vom găsi împreună soluția. Te așteptăm și pe tine!
Leave a Reply