Ai visat mereu să vizitezi Franța și îi străbați străzile cu o arhitectură magnifică? Poate situația actuală care se petrece în lume te-a oprit din a-ți îndeplini acest vis însă, cu puțină imaginație, poți vizita această țară chiar din…sufragerie! Ai nevoie de mult entuziasm și poate puține cunoștințe de gătit scoase de la naftalină. Pregătește-te de o experiență de neuitat!
Ce conține vacanța perfectă pe meleagurile franțuzești? Cred că, dacă am întreba turiștii, probabil unii ar zice obiective turistice, alții gastronomia. Noi credem că vacanța ideală este una completă, având câte puțin din toate. Și am găsit soluții pentru a-ți aduce Franța mai aproape!
Să începem din bucătărie!
Dragostea trece prin stomac. Dar mâncarea alimentează și cheful de distracție și de explorare! Mulți turiști aleg Franța doar pentru felurile de mâncare delicioase cu care îi întâmpină. Așa că, primul pas pentru a fi mai aproape de această țară este să alegi să gătești ceva specific ei!
Poți citi aici (https://cursuldefranceza.ro/2021/08/06/feluri-de-mancare-pe-care-trebuie-sa-le-incerci-in-franta/) despre cele mai recomandate feluri de mâncare pentru cei care vizitează Franța. Încercă și tu acasă să pregătești un mic dejun cu produse proaspete de patiserie sau chiar crêpes. Fă din asta o activitate la care să participe toată familia!
Muzică pe fundal
Orice activitate devine mai interesantă pe muzica potrivită – munca, curățenia și chiar gătitul. Iar dacă ai adunat toți prietenii sau membrii familiei în bucătărie, condimentul care lipsește este, în acest caz, muzica franțuzească. Găsești cu ușurință pe Youtube sau pe Spotify playlist-uri cu melodii divine! Fie că știi, fie că nu știi cuvintele rostite în limba franceză, lasă-te purtat de sunet!
Mai jos ai câteva melodii celebre pe care trebuie să le asculți:
La vie en Rose (https://www.youtube.com/watch?v=0feNVUwQA8U)
Un jour de différence (https://www.youtube.com/watch?v=c47JUYhLebA)
Dernière Danse (https://www.youtube.com/watch?v=K5KAc5CoCuk)
Adăugam ingredientul secret – limba franceză
Aici intrăm noi în scenă și te ajutăm! Cursurile online de limbă franceză se adresează atât ție, cât și familiei tale. Asta da modalitate de a te pregăti pentru călătoria în Franța – înveți lucruri utile, dar petreci timpul și cu cei dragi. Aruncă o primire peste lecțiile gratuite de limba franceză (https://cursuldefranceza.ro/category/advices/uncategorized/) ca să îți faci o idee despre ceea ce poți învăța la cursurile noastre.
Puțină cultură! Vă rog!
Franța oferă turiștilor săi foarte multe frumuseți culturale. Chiar dacă nimic nu se compară cu o experiență autentică, în care te plimbi pe holurile celor mai frumoase muzee ale lumii, poți arunca o privire peste tururile virtuale. Nu stai la rând, te bucuri de gratuitate și mai stai și în fotoliu! Luvru, Versailles, Musée d’Orsay și Opera Franceză din Paris sunt doar câteva exemple. Notează-ți toate locurile în care vrei să ajungi, iar apoi ia-le pe rând și descoperă lucruri interesante despre ele!
Astăzi la cinema: seara franceză
Cum să închei această zi minunată dacă nu cu un film extraordinar? Să fie un film dramatic? Sau poate o comedie? Tu trebuie doar să pregătești popcornul, de recomandări ne ocupăm noi! Găsești aici cele mai bune filme și seriale, organizate frumos în funcție de gen: https://cursuldefranceza.ro/2021/08/12/seriale-si-filme-care-te-ajuta-sa-inveti-limba-franceza. Tu ce alegi?
Astfel, după cum ai aflat, vremurile dificile cer măsuri creative! Cu aceste idei poți petrece o zi minunată alături de oameni la fel de entuziasmați ca tine, având Franța mai aproape ca oricând. Pentru mai multe astfel de idei curajoase, dar și pentru cele mai bune lecții de gramatică, vocabular și limbă, te așteptăm la cursurile online de limba franceză!
Te poți înscrie aici: https://cursuldefranceza.ro/contact/
Bon voyage!
Leave a Reply